EU … qvo vadis?


Oratoria de Duminica 06-Mai-2012

Posted by : Doris Izvernariu

Multi , foarte multi nu constientizeaza ca exista!

Ne-am obisnuit sa ne trezim dimineata ca si cum acest lucru ar fi normal sa fie. Ca si cum acest lucru dateaza de o vecie si nu de cativa zeci de ani. Ca si cum acest lucru ar trebui sa fie , sa spunem, nascut odata si etern in aceaia-si forma fara alterare.

Oamenii uita ca sunt trecatori pentru ca daca ar trai cu ideia ca “viata este efemera” ar cadea in pesimism si disperare. Cumva ratiunea in background actioneaza ca o protectie abatand aceasta realitate de la revelarea ei Eu-lui tocmai pentru a fi protejati de stressul “aceasta secunda ar putea fi ultima”.

Partea proasta a aceste-i protectii este ca omul “adoarme” in propria constiinta si atunci intervine acea delasare sau preocupare cu lucruri ce nu fac realmente obiectul evolutiv al vietii ci sunt vulgarul si penibilul act al unei existente legata de “vanatoarea de vant”. In aceasta situatie sufletul devine puternic ancorat prin simturi de existenta materiala ignorand spiritualul sau modelul suprem spre care de fapt ar trebui sa se indrepte; mai tarziu, dupa clipa mortii incep dilemele si frustrariile disperate despre care va vorbeam in bloguriile anterioare.

Exista momente in care omul pentru o fractiune de secunda are o mica revelatie in el. Carls Jung ne vorbeste despre Comoara cea de Nepretuit care se ridica la suprafata din adancul intunecat odata la 9 ani,9luni si 9 zile pentru ca sa fie descoperita…  .

Aceasta revelatie vine cumva din inconstient si trezeste o puternica emotie in suflet..tot pentru o scurta perioada de timp. Acea vibratie pe care o resimtim poate aparea la diverse varste dar de regula si mai clar apare in perioada copilariei , atunci cand preocupariile noastre sunt simple si pure.

Unii raman cu aceasta senzatie in memorie , altii o uita ignorand, altii sustin ca este o prostie insa cert este ca acea secunda de introspectie in sinele intunecat determina mica iluminare : “EXIST!”; urmand ca in timp la unii chiar sa trezeasca pofta pentru studii aprofundate ajungand sa cunoasca  filosofii sau practici prin care va participa la propria upgradare spirituala… .

Odata mergeam pe o strada din Lisboa. Datarea intamplarii este cu mult timp dupa sosirea noastra aici, aproximativ 10 ani de la ziua emigrarii de cand locuim aici in acest oras pe aceasta strada… . Practic nu a existat nici un motiv de indoiala a existentei noastre aici si cu atat mai mult situatia stabila nu putea trezii suspiciuni insa cu toate acestea in acea zi, m-am trezit punandu-mi o intrebare ce a veni asa incognito : “-Eu incotro?/Eu cine sunt si unde merg? Unde ma duc aceste picioare?” ; desi stiam ce am de facut in acea zi si ce aveam de facut in urmatoarea perioada de timp.”

 

Acest “-Eu incotro?” a venit din strafundul interiorului meu si a trezit o puternica emotie pentru cateva secunde anuland pentru o clipa : alte ganduri, viziuni, zgomote, senzatii…a fost ca un moment vid in care a existat doar o intrebare.

Am continuat sa merg automat pe strada in directia fireasca insa intrebarea continua sa persiste.”

Desigur, nuanta intrebarii nu se referea la destinul meu de acum sau de cel de maine ci tocmai la cel ETERN, aveam sa constientizez mai tarziu. Cumva aceasta intrebare adresata sufletului meu a venit ca un imbold la a constientiza ca exist, ca sunt trecatoare si ca nu stiu in fapt incotro ma indrept din perspectiva altor dimensiuni dupa moarte.

Acest “Eu incotro?” a creat acea senzatie de izolare de material si de dimensiunea materiala… a fost cumva ca o excorporare in timpul une-i meditatii alfa dar care s-a petrecut aevea si instant pe strada in timp ce parcurgeam o distanta exacta sesizand astfel existenta mea interioara corpului.

Asa am dedus in final ca eu sunt in mine si ca tot ce vad in exteriorul meu este trecator, in continua miscare si transformare si ca acest Eu este uimit de penibilul adevar al existentei si de spaima ce s-a instalat in suflet din cauza faptului ca am constientizat SINGURATATEA ABSOLUTA in raport cu tot ce ma inconjoara chiar daca tot si toate sunt acum in contact cu mine.

Eu-l este unic si in unicitatea lui incepe sa constientizeze ca este singur iar in aceasta insingurare constientizeaza ca doar lui si numai lui i se pot intampla X lucruri la care trebuie sa faca fata.

In timpul vietii cautam sufletul pereche, senzorial cautam sufletul pereche orientandu-ne dupa simt (atractie/respingere) insa foarte tarziu aflam ca defapt UNIUNEA PERFECTA este greu de atins si ca acel suflet pereche este un fapt acceptat si asimilat doar pentru o perioada temporara considerand ca moartea poate intervenii oricand despartind.

In final vom sti acum:
“Prin conştienţa de sine, omul se desemnează ca o fiinţă independentă, ca EU, excluzând orice altă fiinţă. În eu omul adună tot ceea ce trăieşte ca entitate corporală şi sufletească. Corpul şi sufletul sunt purtătorii eului; acesta acţionează în ele. Aşa cum corpul fizic îşi are punctul său central în creier, tot astfel sufletul îşi are punctul central în eu.”

Gandesc deci exist! Aceasta ideie nu este suficienta sa o cunosti pentru a deduce ca existi ci sa o treci prin sinea ta simtind aceasta.

 

INFO : FIVEBLUEAPPLES


Daca ai accesat blogul nostru si iti apare aceasta imagine , este pentru ca blogul in cauza postat poate contine imagini explicite sau texte ce depasesc intelegerea minoriilor: PARENTAL ADVISORY. Pentru protectia Dvs. am restrictionat accesul astfel :PARTIAL PUBLIC, pentru o forma discreta de prezentare. In fapt oricine  poate obtine aceasta parola de acces, trebuie insa sa fi aditionat la reteaua FACEBOOK a paginilor noastre sau sa utilizeze mesaje private in aceasta retea pe adresa noastra. Solicitati cheia de acces scriind in msg. private FACEBOOK la unul din profilele LINK prezentate in acest site in TOP PAGE. Mentioneaza : numele,prenumele si adresa email pentru a primi in schimb cheia de acces.

FIVEBLUEAPPLES Adm. III :  Gabriel Fischer USA