EU sunt EU!


 

Rudolf Steiner – Oratorie Teosofica

 

” În dezvoltarea ce are loc în timpul copilăriei apare în viaţa omului un moment în care el se simte pentru prima oară ca o fiinţă independentă faţă de întreaga lume. Scriitorul Jean Paul  povesteşte în descrierea vieţii sale:

„Nu voi uita niciodată un fenomen al vieţii mele interioare pe care nu l-am povestit încă nimănui, în care m-am aflat la naşterea conştienţei mele de sine, putând indica locul şi timpul în care s-a petrecut. Într-o dimineaţă, fiind încă copil foarte mic, stăteam sub poarta casei şi priveam spre stânga la depozitul de lemne când deodată am avut viziunea interioară: «Eu sunt un eu» venind spre mine cu viteză din cer ca un trăsnet, şi de atunci nu m-a mai părăsit; atunci eul meu s-a văzut pentru prima oară pe sine şi pentru vecie. Înşelări ale amintirii sunt aici greu de crezut, întrucât nu se puteau amesteca povestiri străine într-un eveniment care s-a petrecut în sfinţenia cea mai tainică a fiinţei mele. Eveniment a cărui noutate a putut asigura păstrarea în amintire a unor detalii atât de banale“.

Este ştiut cum copiii mici spun despre sine: „Karl este cuminte“, „Maria vrea să aibă asta“. [Obs.]Se consideră normal ca ei să vorbească despre sine aşa cum vorbesc despre alţii, pentru că în ei încă nu s-a născut conştienţa de sine.

Prin conştienţa de sine, omul se desemnează ca o fiinţă independentă, ca EU, excluzând orice altă fiinţă. În eu omul adună tot ceea ce trăieşte ca entitate corporală şi sufletească. Corpul şi sufletul sunt purtătorii eului; acesta acţionează în ele.

Aşa cum corpul fizic îşi are punctul său central în creier, tot astfel sufletul îşi are punctul central în eu. Omul este provocat să aibă senzaţii din afară; sentimentele apar ca acţiuni ale lumii exterioare; voinţa se raportează la lumea exterioară, căci ea se realizează în acţiuni exterioare.

Ca entitate propriu-zisă a omului, eul rămâne cu totul invizibil. Jean Paul numeste în mod frapant conştientizarea eului „un eveniment petrecut în sanctuarul cel mai ascuns al omului“. Căci cu eul său omul este cu totul singur. Aceasta îl îndreptăţeşte să privească acest eu ca fiind entitatea sa adevărată. Din această cauză îi este îngăduit să numească trupul său şi sufletul său învelişuri în interiorul cărora trăieşte; şi el le poate desemna drept condiţii corporale prin care acţionează.

În cursul dezvoltării sale, el învaţă să folosească tot mai mult aceste unelte ca servitori ai eului său. Cuvântul „eu“, aşa cum este folosit, de exemplu, în limba germană, se deosebeşte de toate celelalte nume. Celui care reflectează într-un mod corespunzător asupra naturii acestui nume i se deschide în acelasi timp şi accesul la cunoaşterea entităţii umane în sens mai profund.

Orice alt nume oamenii îl pot folosit în acelaşi mod, referindu-se la obiectul care-i corespunde. Masa o poate numi oricine „masă“, scaunul „scaun“. În cazul numelui „eu“, nu acesta este cazul. Nimeni nu-l poate folosi pentru a desemna cu el pe un altul; fiecare nu se poate numi „eu“ decât pe sine. Niciodată numele „eu“ nu poate ajunge din afară la urechea mea, dacă el este desemnarea pentru mine. Numai dinspre înăuntru spre afară, numai prin sine însuşi sufletul se poate desemna ca „eu“.

În timp ce omul îşi spune lui însuşi „eu“, începe să vorbească în el ceva care nu are nici o legătură cu nici una dintre lumile din care au fost extrase „învelişurile“ sale menţionate până acum. Eul devine din ce în ce mai mult stăpân peste trupul şi sufletul său. Şi acest lucru se exprimă în aură. Cu cât eul devine mai mult stăpân pe trup şi pe suflet, cu atât mai articulată, mai variată, mai bogată în culori este aura. Acţiunea eului asupra aurei poate fi văzută de clarvăzător. Eul îi este şi acestuia invizibil: el se află într-adevăr în „sanctuarul cel mai ascuns al omului“. Dar eul preia în sine razele luminii, care se aprinde în om ca lumină veşnică. Aşa cum omul reuneşte trăirile trupului şi ale sufletului în eu, tot astfel el lasă să pătrundă şi gândurile adevărului şi ale binelui în eu. Fenomenele sensibile se revelează eului dintr-o direcţie, spiritul din cealaltă direcţie. Trupul şi sufletul se predau eului pentru a-l sluji; eul însă se dăruieşte spiritului, pentru ca acesta să-l umple de conţinut. Eul trăieşte în trup şi în suflet; spiritul însă trăieşte în eu. Şi ceea ce există ca spirit în eu este veşnic. Căci eul primeşte fiinţă şi importanţă de la nivelul de care el se leagă. În măsura în care trăieşte în corpul fizic, el este supus legilor lumii minerale, prin corpul eteric legilor reproducerii şi ale creşterii, iar prin intermediul sufletului senzaţiei şi a celui al raţiunii, legilor lumii sufleteşti; în măsura în care preia în sine spiritualul, el este subordonat legilor spiritului.

Ceea ce formează legile minerale, ceea ce formează legile vieţii, se naşte şi trece; spiritul însă nu are de-a face cu naşterea şi cu trecerea. „

About FIVEBLUEAPPLES

"Poti face tot ce doresti insa nimanui rau" Aleister Crowley FIVEBLUEAPPLES este un spatiu in care studiem si comentam simbolul esoteric , principiile alchimice a celor 5 mistere si autocunoasterea Sinelui. Bazat pe teorii Jungiene incercam sa refacem dand sens explicativ drumului in Legenda Personala urmand simbolulrile Arcanelor Majore ale Tarotului in sens filosofic desigur. FIVEBLUEAPPLES nu este si nu va fi o organizatie sau religie ; este un spatiu care reuneste persoane cu dorinta cunoasterii , cu puterea personalitatii si cu frumusetea interioara indiferent de crez religios ,sex sau nationalitate. Militam pentru armonie, pentru umanism si liberalism si punem egal fara nici cea mai mica diferenta intre femeie si barbat. Consideram ca sec. XXI este secolul reanvierii spiritualitatii si inceputul unei noi ere a marilor Revelatii. Mottoul nostru este: "Faci tot ce doresti dar nimanui rau!" Adm blog . USA : Gabriel Fischer Adm blog Canada: Nina Russell Adm account Australia : Dan Izvernariu

We check our emails several times each day and will respond to your enquiry as soon as possible

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s